Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

copil_prescolar_desen

Inspectoratul Şcolar Județean(IȘJ) Botoșani a stabilit zece centre de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor, privind înscrierea în clasa pregătitoare şi clasa I pentru anul școlar 2012-2013, respectiv unități de învățămînt din Botoșani, Bucecea, Flămânzi, Darabani, Dorohoi, Trușești, Ștefănești, Săveni. Evaluarea se va face în perioada 20-29 februarie a.c., în intervalul orar 8.30-18.00, iar rezultatele nu vor putea fi contestate.

În Dorohoi, centrul în care se va desfășura evaluarea este Școala cu clasele I-VIII nr. 5 „Spiru Haret” din str. Olinescu, nr 2. Părinţii se pot programa, pentru realizarea evaluării psihosomatice a copiilor, la numărul de telefon al centrului (0231611665), în zilele de luni, 20.02, marţi, 21.02, miercuri, 22.02 şi joi, 23.02, în intervalul orar 9.00 – 17.00. Copiii, însoţiţi de părinte/tutore legal instituit, se vor prezenta la centrul unde a fost făcută în prealabil programarea, în vederea realizării evaluării psihosomatice. Cererile prin care părintele/tutorele legal instituit solicită evaluarea psihosomatică a copilului vor fi furnizate de către centrele de evaluare și vor fi completate în ziua evaluării copilului.

În vederea realizării evaluării psihosomatice a copiilor, părintele/tutorele legal instituit va obţine,în prealabil, o adeverinţă de la medicul de familie/pediatru care atestă faptul că preşcolarul este “apt pentru școală”. Adeverinţa medicală va fi prezentată comisiei de evaluare în ziua evaluării copilului. Evaluarea psihosomaticã a copilului se va realiza în prezenţa părintelui/tutorelui legal instituit care îl însoţeşte, dacă există o solicitare în acest sens. Părintele/tutorele legal instituit nu poate interveni în procesul de evaluare.

Rezultatul evaluării psihosomatice va fi comunicat în scris, în aceeaşi zi și nu poate fi contestat. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)


Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

copil_prescolar_desen
DorohoiNews.ro, 20-02-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

22.02.2012 la 09:03

Este cea mai mare tampenie care am auzito de la actuala clasa politica.Um copil de 6 ani sa raspunda la 100 de teste pentru evaluare.Pai daca raspunde trebuie trimis direct in cl 4-a.Guvernanti care trebuie ei evaluati psihologic

21.02.2012 la 08:57

nu mi se pare corecta aceasta decizie

20.02.2012 la 22:01

Asta ce prostie mai e...?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro